Despre fotografie

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Portretul fotografic

Din pacate nu exista categorii care sa diferentieze tabloul plat, amorf, s-ar putea spune anonim, imaginea stearsa de retus, varuita parca, cu ochi duri si gura strambata intr-un zambet fals, de imaginea care descopera o personalitate nebanuita sau care face sa apara intr-o personalitate bine cunoscuta un mister nebanuit. Tot portret se intituleaza si una si alta, cum se intituleaza masina si harbul ruginit, dar si monstrul in care caii se numara cu sutele si care alearga cu peste trei sute de kilometri pe ora. Obligati fiind de termenul asemanator, dar nu echivalent, vom vorbi despre ambele. Problema este cum il evitam pe primul si cum putem incerca sa-l realizam pe al doilea, cum sa descoperim, sa facem sa apara si sa inscriem pe pelicula un moment fugitiv si totusi vital al unei fiinte.


Cunosc oameni care rad usor si des, care sunt cunoscuti ca o personificare a veseliei. "Vine cutare. Ce haz o sa fie!", si care au, totusi, in fundul ochilor, in adancul privirii, o mare pata de tristete. Adevarata lor natura este singuratatea si deznadejdea, uneori, impotriva careia lupta prin veselie aparenta. Tie, fotograf de chipuri, iti revine sarcina sa prinzi clipa, cand nici gura nu rade, cand masca, uneori cazuta, lasa loc clipei de adevar, cand intreaga expresie s-a armonizat pentru o secunda, intr-o neasteptata realitate.


Dan_Er_Grigorescu_05.jpg

Portretul artistului realizat de Aurel Baum


O astfel de fericita revelatie am avut cu Mihai Sadoveanu. Multi il considerau drept un om ciufut, inchis, putin infricosator. Meritul n-a fost al meu, ci al unui fericit concurs de circumstante. Trasesem o serie de clisee mai mult sau mai putin conventionale folosind lumina existenta, fereastra si o lampa de birou si, cu aparatul in poala, stateam de vorba. Subiectul era amuzant. Sadoveanu, care musca dintr-un mar, a inceput sa rada. Noroc ca aparatul era reglat: expunere, diafragma, distanta. Nu era timp sa-l ridic. De jos, de pe genunchi, am intors obiectivul catre el si am tras. E altceva. Intinerit cu douazeci de ani, apare un Sadoveanu nebanuit si secret, dand in vileag un personaj diferit, o latura neasteptata. A fost o clipa norocoasa. Aici meritul fotografic este nul. Putina promptitudine.


Dan_Er_Grigorescu_03.jpg

Scriitorul Mihail Sadoveanu fotografiat de Dan Er. Grigorescu


Latura mai importanta e portul uman, crearea unei ambiante in care destins, lasand deoparte aspectul oficializat, masca sa, apare latura profunda. Portretul fotografic tine mai putin de tehnica si mai mult de psihologie. Muntii se dezvaluie in urma unor imponderabile. Iti revine sarcina sa afli care sunt acele imponderabile si sa le inscrii in clipa potrivita.


Fata unui om este un mister. Intai un mister al naturii. Ajunge sa privim atent un chip ca sa vedem ca cele doua jumatati, cele doua profiluri, cum se spune gresit, sunt diferite. Marile vedete sunt constiente de aceasta diferenta si incearca sa se prezinte pe ecran sau pe scena cu profilul cel bun. Imi aduc aminte, publicata intr-o revista de cinema demult, experienta unui fotograf care taiase diferite portrete de personagii si repetase imaginile inversandu-le, adica doua jumatati stangi si apoi doua drepte. Rezultatul era cu totul neprevazut; din acelasi om, bine cunoscut, apareau doi oameni noi: unul gras si jovial, altul mai slab si rece. Adevarul este intr-unul din aspecte mai mult decat in celalalt.


Si estetica unei jumatati este superioara alteia, uneori cu mult. Suntem deci nevoiti sa cercetam si aceasta latura. Dar nu ajunge. Orice om poarta o masca. Mai mult sau mai putin in acord cu natura sa profunda. Sau chiar, uneori, una inversa. Se vrea mai frumos sau mai dur, sau mai bland, sau mai tantos, sau pur si simplu mai inalt. Avem experienta oamenilor mici de statura, care tin gatul teapan, drept, cu barbia putin agresiva, spre a mai castiga cativa milimetri.


Dan_Er_Grigorescu_01.jpg

Masca


Dupa ce a descoperit intr-un timp cat mai scurt aceste prime date, fotografului ii revine sarcina sa le foloseasca intr-un sens sau intr-altul. Daca ai de-a face cu o juna actrita care vrea sa foloseasca imaginea publicitar, vei alege profilul cel bun, unghiul care-i pune cel mai mult in valoare latura frumusetii. Poate chiar, daca privirea nu este prea sclipitoare, vei prinde reflexul unui reflector spre a-i da brilianta.


Cu totul alta este atitudinea fata de o personalitate veritabila, ampla, cu multe straturi si substraturi aproape inexplicabile. Esti obligat sa faci sa zambeasca un om care nu zambeste. Ca sa vezi ce da! Sau sa intristezi un reputat jovial. Din aceasta schimbare, din aceste tranzitii, dintre care multe nu dureaza decat o clipita, vei incerca sa prinzi -se poate spune din zbor- secunda de adevar. Daca ai scapat-o, ramane, stiind ceea ce vrei, sa readuci subiectul in aceeasi stare de spirit. Dar mai sunt atatea necantaribile, atatea inexplicabile, atatea elemente care fac sa rateze sau sa reuseasca un portret, incat ar trebui o carte, -si nu una mica-, sa le descrii.


Portretul a evoluat. La inceput era intepenit prin forta lucrurilor. Expunerea dura ore. Apoi imita pictura. Burghezul vroia sa lase urmasilor o cat mai impozanta imagine. Pentru asta se imbraca in straie de gala, cu lant de aur la jiletca, si se sprijinea victorios de o coloana de ghips sau de carton, in fata unui fundal, un decor pictat. Ceea ce cauta era un surogat de pictura. Asta cerea, asta i se dadea. Sa nu uitam ca era prin anii 1900. Poate ca americanii, fotografiind Razboiul de Secesiune, sunt acei care au deschis calea unei tendinte noi: imaginea pe viu.


Dan_Er_Grigorescu_08.jpg

Coloana infinitului, fotografie de Dan Er. Grigorescu


Ciudat, portretele cele mai conventionale, cele mai burgheze, cele mai pretentioase, cele mai nesemnificative, le gasim in lumea comunista. Ca si in agricultura, in industrie, in modul de viata, si in arta s-a ramas cu 50 de ani in urma. Desi agricultura era mult mai avansata acum 50 de ani. Ca si arta, de altfel. De fapt nimic n-a ramas pe loc. S-a dat inapoi ca un ceas menit sa indice o ora care nu corespunde cu a nici unui meridian. Asa si cu portretul fotografic. "Asa vrem si asa e bine." De aici pleaca tragedia. Ca asa vrei, mai hai, dar lasa pe altii, pe specialisti, sa faca ceea ce cred ei ca e bine. Asta este propriu acestor tari. Partidul stie ce face. In toate domeniile. Ei, iaca! Nu stie. Face anapoda. Si dumnealor raman pe veci asa. Tepeni, albi si retusati. Fara riduri, fara o zgarietura de brici, fara pori, spalati, curatati de viata, niste morti care ar zambi prin gurita bine redesenata pe obrazul dat cu talc. Numai gura zambeste. Ochii raman de gheata. Priviti-i! Ei marturisesc adevarul.


Cand a trecut prin Romania, in urma cu ani de zile, Jack Law, fotograful Presedintelui Kennedy a venit seara de seara pe la noi. Mi-a oferit albumul sau, editat de marele ziar Times, intitulat, Kennedy Years, "Anii Kennedy". Fotografiile, contrar celor socialiste, nu erau legate de momente solemne si glorificatoare. Pe o pagina figura Kennedy in chiloti de gimnastica, picioarele goale, aruncand in sus fetita lui, care radea in hohote. Pe alta, era cu telefonul la ureche, crispat, cu mana cealalta framantandu-si barbia, aproape de lacrimi. Afla in clipa aceea despre moartea lui Patrice Lumumba si-si dadea seama ce complicatii si riscuri de catastrofa atrage evenimentul. Daca n-ar fi fost decat aceste doua imagini, ar fi ajuns sa deseneze un personaj sensibil, accesibil, deschis. Intr-un cuvant, uman. Te faceau sa ai incredere in el si totodata iti permiteau sa-ti fie drag. Tehnic, fotografiile erau si ele umane. Daca nu lucra in lumina ambianta, available light, imaginile erau uneori miscate. Ceea ce conta era expresia, momentul. Sa mai spunem ca Law si Kennedy, in intimitate isi spuneau pe nume?


Dan_Er_Grigorescu_09.jpg

Prof. Riga, fotografie de Dan Er. Grigorescu


In ce ai incredere? In omul care e ca tine, care deci simte, intelege, percepe si poate rezolva la scara umana? Sau implacabilul care incearca sa te incredinteze cu zambet scremut ca nu e atat de rau pe cat se stie? E propriu dictatorilor sa se vrea infatisati intr-o singura atitudine, stereotipa, care sa nu altereze ceva, cumva, din grandoarea intangibila in care se complac. Si in acest domeniu, ca in toate celelalte, marxism-leninismul are norme bine definite. Pana si cateii stiu perfect ce e bine si ce nu.


O anecdota revelatoare. Eram pe Bulevardul Magheru, pe jos.
"Hei, tovarase Grigorescu!" ma interpeleaza doi insi de la minister. Intelegeti ministerul culturii. "Ai dat niste fotografii la concurs."
"Da", zic eu, "am dat".
"Ai dat si un cap de pescar".
"Da", zic eu, "am dat".
Fac o paranteza ca sa spun ca era imaginea unui barbat in plin efort, care purta intiparit pe obraz, odata cu ridurile adanci, odata cu sudoarea efortului, o seninatate care radia din privire, as zice, o candoare a fortei, increzatoare in sine.
"Si cum e pescarul?" zic ei.
"Cum sa fie?" zic eu. "Poate fi reusit. Poate fi slab. Depinde de gust. Mie-mi place. L-am ales dintre o suta cincizeci, doua sute altele. Il gasesc adecvat expozitiei."
"Asta s-o crezi dumneata! E neras, tovarase, e neras! Nu intri cu nici o fotografie in expozitie daca nu ai altul. Ras!"
"N-am!" zic eu. "Si daca as avea, nu l-as da. Ca nepotrivit. Omul a lucrat toata noaptea. Credeti ca se rade in lotca incarcata, lasand sa putrezeasca 100 sau 200 de kilograme de peste?"
"Ei, vezi?" zic dumnealor, "cu dumneata nu se poate lucra."
Nici macar nu-si dadeau seama ca incalcau secretul juriului, a carui autoritate disparea. Dumnealor nefiind membrii. Adica venisera si hotarasera dincolo si peste orice grupare organizata. Plecand spre casa, putin socat, dar si amuzat de ridicolul lucrului, mi-a revenit in minte o fotografie publicata, nu mai stiu cine o facuse, reprezentand un grup de pescari la lucru. Ca la opereta. Nenorocitii, am vorbit cu ei, in Delta, au fost echipati, pentru doua ore, cu cizme lungi, cu grele mantale cauciucate, in toiul verii, imitand un tablou cu pescari olandezi in furtuna pe Marea Nordului, care lucrau la minus zece grade, in timp ce Delta fierbea la plus patruzeci. Fotografia placuse. Era rusinos sa lucrezi pe puntea uda cu picioarele goale. Ori, numai asa se putea lucra. Si eu, calatorind pe vasele pescaresti, tot in picioarele goale eram.


Dan_Er_Grigorescu_07.jpg

Bufnita


Am dat acest exemplu de antiportret, concludent, ca sa vedeti pana unde merge ridicolul Se spune ca ridicolul omoara. Nu este adevarat. Ar fi facut hecatombe. Dar ceea ce e mai grav este ca dezonoreaza omul si munca lui. Adica felul lui sanatos, normal, de a munci, este rusinos si se ascunde. Trebuie fardat, costumat si mascat ca sa poata aparea. Aceasta tendinta de a falsifica, de a arata, de a te arata altfel de cum esti, este caracteristica regimurilor care pot ridica minciuna la nivel de dogma. Deseori, si mai grav, nu se mai stie, daca s-a stiut vreodata, cine a hotarat, cine a decretat, cine a lansat o anumita masura: sa se taie rochiile prea lungi sau prea scurte, parul prea lung, barbile, etc. Unele sunt decrete cu semnatura in regula, altele, un telefon venit de "sus". Care "sus"? Cat de "sus"? Nu mai stie nimeni si masura sfarseste in coada de peste. [...] De aceea astazi nu exista o scoala romaneasca a imaginii. Prin scoala nu intelegeti invatamant, ci stil. Imaginea romaneasca se recunoaste uneori prin peisajul specific. Dar asa se recunoaste si cartea postala. In timp ce in expozitiile de la noi se regasea imediat o imagine din Hong-Kong, avea clasa, avea un gen aparte. Portretele lor purtau aceeasi pecete, simbol de calitate si adevar.


Dan_Er_Grigorescu_10.jpg

Dan Er. Grigorescu la Complexul Brancusi de la Tg. Jiu


Amorf, inexpresiv, fals, portretul romanesc nu-si gaseste vad. Tineretului ii revine sarcina de a impune un gust sanatos. Pur si simplu, bun gust.


Dan Er. Grigorescu
(Text citit la Radio Europa Libera, inclus in volumul in pregatire "Imagini si cuvinte")

 


* * *

 


Nota biografica
Dan Er. Grigorescu apartine acelei generatii nefericite de scriitori care si-a facut debutul in literatura la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in ajunul preluarii puterii de regimul comunist. Cei care au pactizat cu puterea au putut publica in continuare, cei care prin origine si prin convingeri au respins-o, au fost adusi la tacere sau au refuzat ei insisi sa mai scrie. Este cazul lui Dan Er. Grigorescu care, atras de scris, publica, in limba franceza Melange, la editura Cartea Romaneasca, 1945 si L'Animal, la editura Bucovina, I.E.Torontiu, 1947. Raman singurele sale opere publicate in tara. Comunicarea cu lumea prin cuvinte s-a incheiat, cel putin pentru un timp. Nu inseamna ca s-a izolat si ca a refuzat sa spuna ce avea de spus, numai ca in loc de cuvinte se foloseste imaginea fotografica.


Dan Er. Grigorescu s-a nascut in 1917 la Barlad, ca fiu al Generalului Eremia Grigorescu si al Elenei Negropontes. Isi face scoala primara si primii ani de liceu in Franta, la Janson de Sailly. Revenit in tara, isi continua studiile liceale si isi ia bacalaureatul la Liceul Sfantul Sava din Bucuresti, dupa care urmeaza Scoala Militara a Ofiterilor de Rezerva. Trimis pe front, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, intre 1942 - 1944, este decorat in luptele din jurul Bucurestului.


Dan_Er_Grigorescu_04.jpg

Afisul expozitiei "L'attimo e i millenni"


Urmeaza ani grei. Nationalizarea bunurilor familiei, imposibilitatea de a-si gasi un loc de munca, datorita "dosarului de cadre", il fac sa accepte slujbe grele si umilitoare. Apoi, treptat, reuseste sa isi faca loc intr-o lume noua si devastata. Este un bun fotograf si se foloseste de imagine pentru a comunica lumii ceea ce-l framanta, ceea ce-l emotioneaza.


Dan_Er_Grigorescu_11.jpg

Coperta albumului "Venetia"


Multe din albumele sale de arta au obtinut recunoastere internationala: Delta Dunarii, primul album despre Delta, editat de ONT, 1956, va primi medalia de argint la Leipzig. Albumul Voronet ia medalia de aur pentru cea mai buna carte de arta la Concursul international de carte de la Washington in 1963; cel de-al doilea volum despre Delta, In Delta Dunarii, aparut la Editura Meridiane, 1967, medalia de argint la Bucuresti, in 1968; volumul Brancusi, medalia de aur la Bucuresti in 1968 si medalia de argint la Leipzig in 1971; albumul Paris, medalia de aur la Bucuresti in 1971. Expozitia sa de la Venetia, cu fotografii uriase ale unor capodopere brancusiene, a primit elogiile unor critici de prima mana, iar emisiunile de televiziune realizate impreuna cu Dan Haulica, erau urmarite la sfarsitul deceniului sapte cu sufletul la gura de telespectatorii din Romania, fiind primele de deschidere spre Occident dupa anii de teroare stalinista.


In 1974, Dan Grigorescu se stabileste la Paris si devine corespondent permanent al sectiei romanesti a postului de radio Europa Libera, pana in 1990, cand se stinge din viata, in urma unei boli neiertatoare.


Albumele sale, puse la index in tara, nu au mai fost reeditate, cartile nu au fost republicate, iar ceea ce a scris in exil a ramas necunoscut cititorului roman. Desi ani de zile a fost prezent saptamanal de la Paris in programele politice si pentru tineret, putini isi mai amintesc astazi de contributiile sale. Iata de ce ni se pare un act de dreptate readucerea in constiinta publica a operei si activitatii lui Dan Er. Grigorescu.

 


© Crisula Stefanescu
februarie, 2012
Foto-Magazin.ro

 


Bookmark and Share

Comentarii:

Eugen - 19 Feb 2012, ora 11:14
"Ciudat, portretele cele mai conventionale, cele mai burgheze, cele mai pretentioase, cele mai nesemnificative, le gasim in lumea comunista." Mda.... Generalizarile sunt de natura lor prostesti. Cum ramane cu avantgarda sovietica, mai ales in fotografie din anii 30? Cu nimic mai prejos, ba chiar cateodata sursa de inspiratie pt. avantgarda germana, cea mai avansata la vremea respectiva?

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Rumoare la Canon 2 »
   de Dorian
   azi, la ora 09:52
Zvonuri despre
obiective »

   de Nikon
   acum 4 zile, la ora 14:14
Rumoare la Nikon »
   de Nikon
   acum 10 zile, la ora 07:24
Bancuri fara
fotografi »

   de Dorian
   acum 11 zile, la ora 18:37
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de csr
   acum 11 zile, la ora 13:33

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127147 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate