Despre fotografie

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Din istoricul obiectivelor

Teleobiectivele
Teleobiectivul este acel obiectiv al carui unghi de cuprindere este mai mic de circa 45°, acela considerat unghiul de vedere al ochiului uman si care este similar cu al obiectivelor asa zise normale. O lentila sau un obiectiv cu distanta focala, de exemplu, de 500 mm, trebuie plasat la circa 500 mm de planul focal, pentru a realiza o imagine clara. Multi producatori au pus la dispozitia fotografilor obiective cu focala lunga, adaugindu-le prefixul "tele". Un astfel de obiectiv este insa foarte ancombrant.


Teleobiectivele mai scurte au fost proiectate aproape simultan de un cercetator britanic, de unul german si de un geolog neozeelandez. Primele scheme optice erau de fapt teleconvertoare adaugate unor obiective. Rezultatele erau grevate de numeroase deformari geometrice si aberatii cromatice.


In 1833, Peter Barlow a pus la punct un ocular (divergent acromat) care marea foarte mult imaginea oferta de telescoape. Fotografii au asezat ocularul Barlow in spatele unui grup convergent si au obtinut un ansamblu cu lungimea fizica mai mica decat distanta sa focala.


In 1883 fotograful si geologul neozeelandez Alexander McKay a descoperit ca poate realiza un obiectiv cu focala lunga, combinind un obiectiv cu distanta focala mai scurta, cu parti din binoclurile de opera.


Alexander_McKay%20.jpeg

Alexander McKay


Se pastreaza fotografii realizate de McKay, realizate in 1886, cu vase de razboi rusesti ancorate in portul Wellington, aflate la mai multe sute de metrii de fotograf. McKay a studiat si microfotografia unde a adus contributii importante.


Alexander_McKay_photo.jpg

Nava militara Vjestnik fotografiata de Alexander McKay


Gurile rele spun ca McKay s-a inspirat in realizarea teleobiectivului sau, privind prin fundul sticlelor de wisky pe care tocmai le golise.


In 1891 Thomas Rudolphus Dallmeyer aproape simultan cu Adolph Miethe, depun cate un patent pentru un teleobieciv. Schemele optice similare au condus la numeroase procese in justitie privind drepturile de autor.


Dallmeyer_tele.jpg

Schema teleobiectivului propusa de Dallmeyer


Miethe_tele.jpg

Schema teleobiectivului propusa de Miethe


Teleobiectivele moderne au partea anterioara, convergenta, iar partea posterioara, divergenta, care mareste imaginea. Prin acest artificiu, teleobiectivele moderne au o lungime fizica mai mica decat distanta focala. Astfel se obtine o constructie mai usor maniabila.


Aceasta constructie are insa si dezavantaje: grupul posterior, divergent, scade mult luminozitatea, ceea ce impune ca grupul frontal sa aiba diametrul foarte mare, pentru o luminozitate mai buna, iar obiectivul foarte greu.


De asemenea, grupul divergent posterior amplifica orice aberatii, in special aberatiile cromatice longitudinale, care constau din focalizarea mai aproape de centrul optic a radiatiei albastre si mai departe a celei rosii.


Prin anii 1920, s-a adaugat un element biconcav, din sticla cu dispersie redusa, iar calitatea optica a sporit substantial. In 1923 H. W. Lee a plasat o "lentila" de aer biconcava in grupul posterior, divergent, pentru a anula distorsiunile "in perna".


S-a observat ca divizarea unei lentile puternic convergente in doua lentile, mai subtiri, dar cu aceeasi putere de convergenta, a condus la reducerea pretului de fabricatie. Totodata, se puteau folosi formule de sticle de diferite tipuri, realizind corectari suplimentare ale aberatiilor. Insa, doua lentile aveau patru suprafete, in loc de doua, producandu-se mai multe reflexii parazite. In prezent, teleobiectivele contin doua, trei sau mai multe lentile cu dispersie redusa, sau lentile realizate din fluorita (Canon), pentru a avea distorsiuni cromatice cat mai mici.


Unul dintre primele teleobiective comerciale a fost Zeiss Tele-Tubus, pus in productie in 1901, care folosea multiple lentile lipite, in intentia de a reduce cat mai mult posibil reflexiile parazite.


Zeiss_Tele_Tubus_1901.jpg

Schema optica a teleobiectivului Zeiss Tele-Tubus


In prezent, designul teleobiectivelor este folosit practic in orice obiectiv cu distanta focala de peste 135 mm, ba chiar si la unele obiective cu focala mai mica/normala, precum obiectivul Kodak la camerele cu disc. Teleobiectivele actuale, care includ numeroase perfectionari, inclusiv tratamente complexe antireflex, se situeaza printre cele mai bune obiective in privinta rezolutiei si a corectarii aberatiilor.


Leica_1600.jpg

Teleobiectivul Canon 1.200 mm f:5,6


Teleobiectivul inversat (retrofocus)
Designul unui teleobiectiv inversat este, asa cum ii spune si numele, un obiectiv care are in fata un grup divergent, iar spre film / senzor, un grup convergent, invers decat un teleobiectiv. Acest tip de obiective permit o focala mai mica decat distanta dintre ultima lentila si film / senzor; de exemplu o distanta focala de 17 mm pentru un obiectiv aflat la aprox. 42 mm de film. Aceasta distanta este absolut necesara defilarii oglinzii principale in timpul expunerii cu aparatele (D) SLR.


Un astfel de obiectiv sufera, insa, de numeroase si severe aberatii. Curbura de camp este severa. Aberatiile cromatice sunt importante. De asemenea, un obiectiv superangular realizat dupa schema unui teleobiectiv inversat, este voluminos.


Primele obiective de acest tip au fost realizate in anii 1920, pentru industria cinematografica, in care, folosind camere Technicolor, cu prisme, aveau nevoie de o distanta minima intre ultima lentila a obiectivului si planul focal. Producatorul francez Angenieux a realizat primul obiectiv de acest tip, pe care l-a patentat sub numele "retrofocus"; ulterior, alti producatori au fost nevoiti sa foloseasca alt termen, precum "teleobiectiv inversat"; cei doi termeni sunt sinonimi.


Angenieux_retrofocus.jpeg

Schema optica a obiectivului Angenieux retrofocus


Cand au fost lansate primele camere foto SLR, in anii 1930, obiectivele cu cea mai scurta distanta focala acceptabile aveau circa 40 mm, deoarece era nevoie de spatiu pentru bascularea oglinzii principale. In prezent exista obiective cu focala sub 40 mm, iar toate au design de tip retrofocus. Partea anterioara, divergenta, este formata din mai multe elemente in forma de menisc divergent, pentru a putea corecta simultan si unele aberatii. Multe obiective includ aici si un element asferic.


Cu cat distanta focala a obiectivului este mai scurta, cu atat designul obiectivului devine mai complex. Mai multe lentile implica mai multe prelucrari, tuburi cu structura mai complexa, cu mai multe saibe si elemente de prindere si fixare, astfel incat intre doua obiective identice ale aceluiasi producator pot apare mici variatii, cu efect asupra acutantei, de exemplu.


Tripletul Cooke si obiectivele zoom
Unul dintre cele mai importante obiective realizate vreodata a fost tripletul Cooke, deoarece acesta asigura corectarea buna a majoritatii aberatiilor, cu un design simplu si cu o realizare tehnologica accesibila. Multe obiective moderne se bazeaza pe schema Cooke. Reamintim ca tripletul Cooke implica o lentila divergenta situata intre cele doua elemente convergente, frontal si terminal. S-a observat ca pozitia acestui element divergent influenteaza distanta focala a ansamblului. Primul patent depus, care specula acest efect, purta numele "obiectiv ajustabil" si a aparut in 1901, dar obiectivele astfel realizate necesitau re-focalizarea dupa fiecare modificare a distantei focale, iar imaginea este de calitate mediocra.


schema_zoom.jpg

Schema de principiu a unui obiectiv zoom


Primele sisteme optice cu focala variabila au fost realizate pentru telescoape si erau denumite "varifocale".
Primul zoom utilizabil a fost realizat de Taylor Hobson Company (Bell and Howell), sub numele "Varo" in 1932 pentru cinematografie si consta din doua grupui, frontal si posterior divergente, intre care se deplasa un grup dublu-Gauss, pentru a realiza o distanta focala intre 40 si 120 mm.


BH_Cooke_Varo.jpg

B&H Cooke Varo


Varo_40_120.jpg

Schema optica si modul de functionare
ale obiectivului Varo 40 - 120


Urmatorul obiectiv zoom a fost realizat in anii 1950 de Voigtländer: Zoomar 36 - 82 mm.


Voigtlander_Zoomar_36_82mm.jpg


Voightlander_Zoomar_3682.jpg

Voightländer Zoomar 36 - 82 mm f:2,8


Aceste obiective erau foarte voluminoase si greu de manipulat de fotografi. In 1956 Pierre Angenieux proiecteaza un sistem mecanic de compensare a focalizarii si realizeaza un zoom 10x (12 - 120 mm).


Angenieux_zoom.jpg

Schema optica a zoomului Angeineux


In principiu, un obiectiv zoom este realizat din trei grupuri de lentile: primul (L1) si ultimul (L3) sunt convergente, cel mijlociu divergent. Grupul mijlociu (L2) se poate deplasa de-a lungul axei optice. Cand grupul divergent este deplasat frontal, imaginea este marita, iar grupul posterior o focalizeaza pe film. Cu cat grupul divergent se deplaseaza posterior, cu atat imaginea furnizata grupului posterior este mai mica, echivalind cu scaderea distantei focale si cu cresterea unghiului de cuprindere.


zoom_functionare.jpg

Schema optica a unui obiectiv zoom


O problema foarte delicata in proiectarea si realizarea zoom-urilor este corectarea aberatiilor cromatice si a curburii de camp.


Chiar si azi, cand sunt disponibile sticle speciale, deseori producatorii sunt obligati sa diafragmeze mai mult obiectivele lor pentru a reduce aberatiile. De asemenea, pentru a reduce ancombranta mecanica, unele zoom-uri isi modifica planul focal o data cu modificarea distantei focale. Pentru camerele fotografice moderne, cu autofocalizare, aceasta modificare este acceptabila, dar nu si pentru cinematografie.


Teleobiectivele zoom, pastreaza si azi schemele descrise mai sus: doua grupuri convergente, unul anterior si unul posterior, cu un grup central mobil. Obiectivele zoom cu focale in jurul normalei (de exemplu 24 - 70 mm) au, in schimb, un design de telebobiectiv inversat: un grup anterior divergent si un grup posterior convergent.


Aceste scheme de principiu constructiv explica de ce majoritatea producatorilor ofera zoom-uri cu intervale focale similare sau chiar identice.

 


< - Pagina precedenta . . . Pagina urmatoare - >

 


© Marian Gadea
februarie, 2012
Foto-Magazin.ro

 

Bookmark and Share

Comentarii:

Ancuta T - 26 Feb 2012, ora 17:14
Super! Asteptam continuarea...

Camil I - 15 May 2012, ora 23:40
Felicitari ! Foarte interesant, documentat si... usor de citit !

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Rumoare la Sigma »
   de Nikon
   azi, la ora 20:12
Sony pregateste
ceva »

   de Nikon
   acum 2 zile, la ora 12:07
Procesare prin
Lightroom »

   de csr
   acum 4 zile, la ora 21:05
Zvonuri despre
obiective »

   de Dorian
   acum 6 zile, la ora 11:29
Rumoare la Canon 2 »
   de Dorian
   acum 10 zile, la ora 08:30

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127211 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate