Despre fotografie

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Imaginea din oglinda

Realizarea unor fotografii de calitate presupune, in afara folosirii suportului tehnic, si dezvoltarea spiritului de observatie, largirea orizontului de cunostinte prin care putem intelege ceea ce ne inconjoara. Aceasta preocupare pentru felul in care vedem lucrurile inconjuratoare nu numai ca ne ajuta sa descoperim noi subiecte, dar si sa rezonam superior in fata acestora: putem face asocieri, izola anumite forme si incarca subiectele cu un sens figurativ; in functie de interpretarea pe care o avem putem scoate din anonimat elemente si scene banale, care altfel nu ar spune nimic special. Viziunea personala, subiectiva, devine asadar creatoare si semnificativa prin impunerea unei realitati iluzorii, o combinatie intre imaginea reala si ideea noastra despre aceasta realitate. Se poate spune ca putem vedea lumea printr-un filtru simplu si transparent, sau dimpotriva, printr-unul care distorsioneaza datorita incarcaturii culturale. Acest filtru sta de fapt la baza modului de a fotografia, incepand de la perceptie si pana la alegerea mijloacelor prin care sa putem arata ce si cum am vazut.


Yoshihiro_Hagiwara.jpg

© Yoshihiro Hagiwara


Sebastiao_Salgado.jpg

© Sebastiao Salgado


Fotograful nu trebuie sa fie asadar doar un operator calificat in reglarea aparatului, un aparat de copiat subiecte frumoase, ci mai degraba un depozit de cunostinte si experiente, un explorator activ inzestrat cu simturi si trairi estetice. Bineinteles ca exista diferente, dictate mai ales de tipul de fotografie practicat: fotografia balistica, spre exemplu, necesita studierea metodelor aproape exclusiv tehnice, fotografiatul animalelor presupune cunosterea comportamentului acestora, pe cand in fotografia jurnalistica, portretul si alte asemenea teme presupun o pregatire ce depaseste cu mult preocuparea pentru cunoasterea butoanelor si functiilor aparatului. Cat de multa tehnica este intr-o fotografie artistica si cata arta provine din tehnica depinde insa de o combinatie personala, de modul in care alegem sa convertim realitatea in fotografie. Fotograful trebuie insa sa gaseasaca un echilibru intre preocuparea pentru universul tehnic, impusa de mijloace, si cel spiritual, necesar pentru a intelege si interpreta ceea ce vede.


Robert_Doisneau.jpg

© Robert Doisneau


Ernst_Haas.jpg

© Ernst Haas


Instruirea fotografului cuprinde asadar educarea sensibilitatii fata de senzatiile vizuale oferite de forme, culori, aranjamente compozitionale si a modului de a se raporta la ele. Ce vedem la un subiect are legatura nu numai cu felul cum arata dar si cu ce stim, ne place sau ne imaginam despre el, este o combinatie intre real si mental; acelasi peisaj poate fi decupat intr-un cadru nonfigurativ, poate fi surprins, romantic, intr-o lumina vie si galbena de dimineata sau inregistrat, complet inexpresiv, intr-o situatie banala de amiaza. Cu cat putem distinge mai multe variante ale aceluiasi subiect, cu atat putem fotografia mai mult. Probabil ca fiecare dintre noi a impartasit bucuria sau sobrietatea care debordeaza dintr-o fotografie de portret, sentimentul sublim aflat in fata unei scene din natura sau caracterul esential al reprezentarilor abstracte. Transmiterea acestor stari si combinatii vizuale care reusesc sa comunice, presupune, pe langa cunoasterea conventiilor de comunicare vizuala, si un exercitiu al producerii proceselor mentale care le produce; trebuie sa ne pregatim pentru a putea simti, bucura si vedea lucrurile in acel sens, sa avem acces la acel nivel de comunicare.


George_Brassai.jpg

© George Brassai


Irving_Penn.jpg

© Irving Penn


Depasirea preocuparii pentru tehnica ne va apropia, implicit, de rezultate mai expresive, totul va fi orientat catre o infatisare a subiectului intr-un anumit fel: nu ne vom mai multumi sa fotografiem o persoana pur si simplu ci vom dori s-o aratam intr-o conjunctura reprezentativa, legata de un comportament sau personaliate, nu vom mai incadra un peisaj pentru ca ne place, ci vom arata exact ceea ce ne atrage la acesta, nu vom mai accentua, nesigur, culoarea si contrastul, ca sa mascam de fapt o lipsa a continutului. Formele trebuie sadevina mai simple si esentiale iar instrumentele tehnice si compozitionale, modul de prelucrare sa fie supuse felului in care vedem acel lucru. Decolorarea unei fotografii va fi facuta pentru a trimite ochiul in cautarea texturilor si a volumelor, profunzimea mica de camp va accentua prezenta unui spatiu necunoscut, imaginar, si nu doar pentru a sublinia potenta mijloacelor sau aspectul inedit. Putem alege sa punem privitorul in relatie directa cu un mediu real, obiectiv, sau dimpotriva, putem sa cream un mediu virtual; putem fi un bun tehnician, cu imagini de o calitate impecabila dar care nu spun nici o poveste, sau un fotograf ale carui imagini vorbesc si transmit emotii. Modul in care ne raportam la subiect se oglindeste, superficial sau profund, in noi insine.


 


© Petrisor Iordan
www.cursfoto.ro
ianuarie 2013
Foto-Magazin.ro

 


Bookmark and Share

Comentarii:

Liviu Arhip - 26 Jan 2013, ora 09:12
Foarte fain articolul. Imi place modul clar in care este dezvaluit secretul fotografiei, acea fata morgana dupa care alergam toti si pe care de multe ori o cautam in afara nostra.

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Sony pregateste
ceva »

   de Ancuta
   acum 2 zile, la ora 12:26
Nuduri - Mircea
Marinescu »

   de Mircea Marine
   acum 2 zile, la ora 10:28
Bancuri fara
fotografi »

   de Nikon
   acum 2 zile, la ora 07:37
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Dorian
   acum 8 zile, la ora 10:52
Zvonuri la
Panasonic »

   de Nikon
   acum 10 zile, la ora 19:53

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127119 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate