Fotolocatii

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Povestiri din Himalaya

(Nikon Himalaya Trek)

Fiecare morena urcata parea sa fie ultima. Dar mai era inca una si inca una. La 5400 m totul se petrece cu incetinitorul. Respiratia este profunda, cadentata de ritmul pasilor: inspiratie pe un pas, expiratie pe celalalt. Daca nu inspiri profund risti ca oxigenarea sa fie insuficienta si AMS-ul (Acute Mountain Sickness) sa se intaleze. La peste 3000 m altitudine, presiunea scazuta a aerului determina o oxigenare insuficienta a corpului uman. Apar dureri de cap, lipsa de pofta de mancare iar daca nu se produce aclimatizarea sindromul poate evolua in afectiuni grave care nu pot fi tratate decat cu o rapida coborare la altitudini mai mici. Spre norocul meu corpul uman are o memorie a aclimatizarilor precedente si aceasta se produce mai rapid la "recidivisti". Asta nu inseamna ca nu e greu sau ca urcusul e mai bland.

 

Povestiri_Himalaya_03.jpg

 

Am plecat la 4 dimineata, la lumina frontalelor, avand de trecut pasul Thorung - La 5416 m. Urcusul de la Thorang-Phedi - 4550 m - pana sus in sa, incepe cu un povarnis al naibii de inclinat (o morena laterala) pe care, la lumina lanternei, cu greu puteai urmari poteca buna. Un scurt popas la 4900 m in lodge-ul de la Advance Base Camp. Cateva ceaiuri pentru rehidratare. Constat ca azi am urcat mai repede decat in ziua precedenta cand am facut urcusul de aclimatizare pana in acest punct. Asta nu e rau. II astept si pe ceilalti 14 membrii ai expeditiei sa ne regrupam. Trebuie sa urmaresc cum au suportat prima si ce mai dificila etapa a urcusului de azi. Fiecare are in rucsac cel putin un aparat de fotografiat. Majoritatea au "scule" bune, ca orice avansat ce se respecta. Doar catva "insotitori" - prieteni sau membrii de familie, au camere compacte doar pentru amintiri. Dar sunt si profesionisti in grup.

 

Povestiri_Himalaya_02.jpg

 

Imi iau rucsacul in spate (trusa foto, trepiedul, pufoaica si cateva maruntisuri) si pornesc mai departe. Plec incet, sa-mi recapat ritmul. Ciri - ajutorul de ghid cel mai experimentat - ma intreaba pentru a treia oara in dimineata asta daca nu vreau sa-i dau rucsacul. "Doar stii ca ma descurc" - i-am raspuns trecand la pas, fara sa ma opresc si fara sa stric ritmul pasilor. Fiecare din cei 15 participanti aveam cate un porter insarcinat cu caratul bagajelor. In uriasa geanta primita de la Lopsang - partenerul meu din Nepal - puteai sa-ti pui tot echipamentul de campare, hainele de schimb, cate ceva lucruri pentru un confort minimal si... cam atat.

 

Povestiri_Himalaya_07.jpg

 

Cu o curea lata petrecuta peste frunte, porterul transporta geanta de la o tabara la alta, in fiecare etapa, cu bucuria ca are in sfarsit o slujba care-i va aduce cativa banuti pentru familie. Pentru turistul occidental este o mare dilema relatia cu porterul. Prima reactie e de compatimire si de vinovatie ca el merge pe munte cu o ranita mica pe cand porterul ii duce tot echipamentul. Cultura occidentala defineste deontologic ca alpinistul sa-si duca tot echipamentul, infruntand, de unul singur sau in echipa, muntele. In Himalaya este insa diferit. Doi factori fac aceasta judecata incorecta. Altitudinea la care se evolueaza nu permite celor fara o aclimatizare ereditara sa faca acest lucru decat cu foarte mare dificultate. Penuria locurilor de munca din Nepal determina o supraoferta de porteri ceea ce duce la un cost minim pentru acest serviciu. Acum doi ani citeam pe o pancarda la iesirea din Lukla "Porterii sunt coloana vertebrala a Nepalului. Angajati-i!" Angajarea unui porter inseamna ca o familie va putea sa-si cumpere mancare, incaltaminte, sa-si dea copii la scoala. In medie un porter "prinde" patru - sase expeditii pe an functie de zona in care activeaza. Sunt echipati din banii pe care turistul ii plateste organizatorului expeditiei, si in functie de politica acestuia poate cara zilnic intre 20 si 40 de kilograme. Lopsang limiteaza greutatea porterilor la 20 de kg asa ca fiecare membru al expeditiei beneficiaza de unul. Considerand ca nu pot sa-si duca trusa fotografica - prea grea - doi participanti si-au angajat cate un porter suplimentar. Dupa 9 zile sunt aproape asistenti de fotograf: dau teleobiectivul la mana, monteaza si strang trepiedul sau chiar anticipeaza miscarile fotografului. La sfarsitul expeditiei vor beneficia de bacsisuri consistente din partea lor. La fel, fiecare porter va primi cate un cadou din partea "sahibilor" si o suma de bani.

 

Povestiri_Himalaya_04.jpg

 

Mi-am intrat din nou in ritm. Merg destul de usor fara insa a forta. Poteca taie o fata nordica pe care zapada este inca inghetata. Sunt urme bune asa ca nu e nici un pericol de alunecare. In urma cu numai o saptamana aici erau doi metri de zapada. Noi eram in a doua zi de mers si o ploaie rece si insistenta ne-a urmarit de dimineta numai cu rafale scurte. Dupa prinz insa s-au desferecat norii si am mers vreo trei-patru ore prin vant si ploaie. La capatul etapei in fiecare camera de lodge, echipamentul atarna pe cordeline, la uscat. In lista de echipament, amanuntita pana la detaliu, am prins si aceasta bucata de cordelina fara de care risti ca a doua dimineata sa-ti imbraci echipamentul ud. Cat jos a plouat, sus pe munte, la peste 2500 m altitudine, a nins. Si nu oricum. Cat nu ninsese toata iarna. Toate pasurile de altitudine s-au inchis din cauza pericolului de avalansa. In zilele urmatoare am intalnit grupuri care se retrageau de pe munte din aceasta cauza. O usoara incertitudine domnea la nivelul grupului: vom reusi sa trecem pasul Thorung-La ? Cum mai avusesem experiente similare in Himalaya stiam ca asa cum venise, zapada se va topi repede, iar pe cand vom ajunge in pas, trecerea nu va mai fi o problema...

 

Povestiri_Himalaya_05.jpg

 

Doar ca e destul de inghetata. E numai ora 9 dimineata. Au trecut deja cinci ore de la plecare si sunt la peste 5000 m altitudine. Un nou loc de popas, regrupare si neaparat rehidratare. La altitudini mari este obligatoriu sa bei zilnic intre 4 si 6 litri de apa. Previne AMS-ul. Datorita presiunii scazute pierderea de apa prin respiratie este enorma. Rehidratarea este obligatorie asa ca pauza de ceai este si rituala si functionala. Am ajuns printre primii la tea-house. Am baut un ceai (adica vre-o jumatate de litru de lichid) asteptand reintregirea grupului. Tea-house este un loc comun pentru nepalezi. Ciri - asistetul de ghid - este "patronul" unui astfel de restaurant care este si casa de odihna in acelasi timp. Modul de deplasare a unui porter sau calator nepalez este strans legata de aceste "tea-house". Cum in Nepal mancarea se pregateste pe loc iar calatorii nu au merinde cu ei - o conserva sau mancare deshidratata este ceva de neatins pentru nepalezul de rand - aceste mici restaurante sunt insirate de-a lungul drumurilor Nepalului. Fie ca este un drum de masina - putine la numar - fie o poteca de munte din loc in loc la locurile naturale de popas - in varf de panta sau la loc ferit de vant - se gaseste o mica afacere de familie in care femeia gateste, copii ajuta la prepararea mesei sau servesc clientii, iar barbatul se ocupa de aprovizionare sau supravegheaza bunul mers al "intreprinderii". De cum ajungi la "tea house" comanzi felurile de mancare dorite - putine la numar si in majoritate fara carne din cauza igienei - si astepti 40-50 de minute sa fie preparata mancarea. Multi europeni se impaca greu cu felurile ciudate de mancare, insa gurmand fiind intotdeauna m-am impacat bine cu "chapati" - un fel de lipie, "momo" - galuste de carne invelite in coca sau dhal - bhat, o mancare cu mult orez, supa de linte, spanac si cartofi. Existenta unui ghid usureaza toata aceasta relatie cu bucataria, de cele mai multe ori acesta ajungand inaintea grupului pentru a ne astepta cu masa pregatita la "tanc". De multe ori am mancat la aceste mici restaurante insa pentru cazare am oprit la "lodge", un fel de cabane cu sala de mese pentru cina si cearceafuri curate in camere de doua paturi. Apa calda si curentul electric nu fac parte din "luxul" oferit de lodge. Daca popasul se face intr-o localitate mai mare exista si curent electric de la panouri solare fixate pe acoperis, iti poti incarca acumulatorii pentru camera cu pretul a catorva sute de rupii (100 de rupii = 1 euro). Apa calda tot de pe acoperis vine dintr-un butoi urias de culoare negra. Cand a fost innorat m-am "dusat" cu servetele umede... sau... m-am facut ca ploua.

 

Povestiri_Himalaya_01.jpg

 

Ultima "etapa", urcusul final pana in Thorung-La este mai mult o traversare de morene laterale imprastiate haotic intr-o sa imensa din care ghetarul s-a retras acum cateva mii de ani. Dupa fiecare creasta am impresia ca am ajuns la destinatie. In Himalaya esti coplesit de imensitatea muntilor. Un drum ce pare banal dureaza ore bune. Iluzia optica iti joaca feste. Lipsa unor repere recognoscibile deformeaza distantele iar altitudinea lungeste si ea parcursul. In sfarsit steguletele de rugaciune ce marcheaza saua Thorung-La. Las rucsacul din spate, nelipsita cana de ceai si savurez reusita. Pe rand, in decursul unei jumatati de ora ajunge toata echipa. Pregatesc fotografia de "varf". La unu doi trei toata lumea sare in sus. Apas telecomanda si in imagine apropae toti plutesc "in al noulea cer". De oboseala nu cred ca realizeaza momentul. Majoritatea nu au urcat mai sus de 2500 m si acum iata-i la 5416 m deasupra marii in cea mai inalta sa de trekking din lume. Dupa 10 zile de ascensiune continua, fotografiind cele patru Annapurne, intalnind oamenii locului, cu portrete amuzante sau triste, suferind de dureri de cap sau rau de stomac, iata-ne sus printre multicolorele steaguri budhiste departe de toate problemele lumii. Doar de aici lumea este la piciorele noastre.

 

Povestiri_Himalaya_06.jpg

 

Urmeaza o coborare lunga de tot, pana la 3800 m altitudine. Seara la lodge, in Muktinak, vad in ochii fiecaruia un licar de mandrie. Au reusit ceea ce probabil cu greu ar fi crezut ca pot sa faca. Acum un an si jumatate, cand am demarat proiectul, cred ca nici macar nu banuiau ce ar putea sa li se intample. Pentru fiecare, Laura, Andreea, Emil, Nicu, Florin, Sorin, Marcel, Vali, Vlad, Ted, Razvan, Ruxandra, Laurentiu si Liliana a fost o aventura in Nepal, Himalaya... "Aventura Vietii".

 

Galeria de imagini - >

 

Mihai Moiceanu
www.cameramm.ro
noiembrie, 2009
© Foto-Magazin.ro

Bookmark and Share

Comentarii:

Tudor Stanica - 13 Nov 2009, ora 13:53
Nu pot decat sa admir imaginile si sa visez ca voi avea fondurile necesare sa particip la urmatoarea tura in Hymalaia. spor

Ancuta T - 15 Nov 2009, ora 13:45
Extraordinara locatie... O excursie in acea zona face toti banii!

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Montura Fuji X »
   de montecarlo
   ieri, la ora 17:12
Rumoare la Pentax »
   de Nikon
   acum 3 zile, la ora 13:57
stie cineva un
program gratis de
recuperat
informatii »

   de csr
   acum 4 zile, la ora 09:03
Nuduri - Mircea
Marinescu »

   de Mircea Marine
   acum 6 zile, la ora 13:35
Obiective pentru
Sony / Minolta »

   de Dorian
   acum 8 zile, la ora 11:20

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127085 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate