Tutorial

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Ce inseamna sa faci din fotografie o afacere

Povestea mea (a doua parte)

1. Prima parte
2. A doua parte
3. A treia parte

- - - - - -
Estetica in fotografie
(cuprins general)

 

alain_briot_12_01.jpg

Hidden Ruin
Linhof Master Technika 4x5, Rodenstock 210mm, Fuji Provia

Oamenii cred ca la varf nu prea e suficient loc. Ei inclina sa creada ca e ca pe Everest. Mesajul meu catre ei este ca e destul loc! Robert de Niro

Aceste pagini sunt o continuare a primei parti.

10. Pauza
Asa cum spune si McDonald, noi, cu totii meritam o pauza, si o meritam azi, O putem lua azi, aici si de preferat intr-un restaurant McDonald. Faptul ca restaurantele McDonald sunt peste tot, face aceasta pauza foarte convenabila. Cu certitudine, McDonald a avut in vedere considerente de marketing cand a lansat acest slogan, dar pauza are un sens si in povestea noastra.

In afaceri, cu totii avem nevoie de o pauza. De ce? Pentru ca toti avem nevoie de o motivatie care sa ne convinga ca vom avea succes, ceva care sa contrabalanseze faptul ca nu avem experienta si, in cazul meu, nici banii necesari pentru o lansare "in forta". La fel a fost cazul si in situatia mea, cand pauza mi-a permis sa vand lucrarile mele la North Porch, El Tovar Hotel din Grand Canyon National Park. Putind sa vand lucrarile mele, am putut sa-mi asigur traiul. Putind sa vand lucrarile mele in Grand Canyon, in special la hotelul El Tovar, unul dintre cele mai importante locatii din acea regiune, aflata la circa 20 m de marginea Marelui Canion, cu multe dintre camerele lor avind vedere direct inspre ceea ce se considera una dintre cele mai minunate forme de relief din lume.

11. Oamenii
Locatia, oricat ar fi de importanta, nu este suficient pentru a va asigura succesul. Chiar si cea mai frumoasa locatie din lume nu valoreaza nimic daca nu exista turisti si de unde sa se recruteze cumparatorii dvs. Hotelul El Tovar tocmai aceasta realizeaza, fiind practic in calea fiecarui vizitator care ajunge la Gand Canyon.
In primul rand, gara de cale ferata este localizata chiar la baza dealului pe care este asezat hotelul. Dupa ce coboara din tren, pasagerii (aproximativ 3.000 in fiecare tren, doua sau mai multe trenuri zilnic) merg pe drumul cel mai direct spre canion, drum pe care este situat si hotelul. Se opresc in fata hotelului, vad expuse lucrarile mele si multi le cumpara.

alain_briot_12_02.jpg

White House and Ollas
Oalele din aceasta fotografie fac parte din colectia de arheologie a Universitatii Arizona

Intotdeauna am preferat cumparatorii care achizitioneaza lucrari cand se intorc de la canion. Cand pasagerii isi dau seama ca trenul este aproape gata sa plece, au doar cateva minute la dispozitie sa decida ce lucrare sa aleaga. Alegerea lor se face in baza capacitatii noastre de a inrama si impacheta lucrarea in trei minute, cat a mai ramas pana la tren. Si desigur ca putem! Eu inramez lucrarea, Natalie o impacheteaza, eu completez factura si incasez banii. Cat ai zice "peste" ei se trezesc cu lucrarea sub brat, altergand pe deal in jos sa prinda trenul. Nu mai au timp sa negocieze pretul, sa solicite un discount, etc. Cea mai curata expresie a cumparaturilor impulsive!

In al doilea rand, vin alpinistii. Nu desconsiderati alpinistii! Poate ca sunt transpirati, plini de praf, deseori obositi dupa o ascensiune de cateva sute de metrii si suferind de o complita febra musculara care nu le permite sa urce si cele cateva trepte care ii duc la terasa hotelului, dar ei devin cei mai buni prieteni ai nostrii. Asa incat oferta noastra "doriti un scaun?" devine pentru ei cea mai buna veste din lume. In plus, faptul ca acest scaun le este oferit in cel mai inalt punct al ascensiunii lor este foarte tentant. Si aproape fiecare alpinist care accepta oferta noastra de a lua loc pe un scaun (de-al nostru), devine si un client al magazinului.
Deoarece alpinistii vin cu rucsacuri enorme, deja pline, intreaba daca trimitem prin posta. Si desigur ca trimitem. Avem afisate semne mari si bine vizibile pe care scrie clar "trimitem prin posta" si care se insira pe poteca spre canion asa incat turistii sa-l vada in mod repetat. Ei pot sa cumpere lucrari si la intoarcere, ca un fel de amintire a drumului parcurs in canion. Si, daca finantele le permit, acestia isi doresc amintiri cat mai bogate, adica fotografii cat mai mari, intr-un fel direct proportional cu suferintele indurate pe traseu. Am avut o data un client care a cumparat cea mai mare lucrare disponibila, o panorama de 2 m lungime, si a adaugat imediat "vreau doua, una pentru mine si una pentru fiica mea. Am facut acest traseu impreuna!" "Da domnule, este un dar minunat pentru dvs. Si pentru fiica dvs." Am spus in timp ce completam factura. Este bine sa stii cand sa inchizi gura, pentru ca imi venea sa spun "nu doriti si niste fotografii de insotire?" si, de cele mai multe ori, reusesc sa ma controlez. Hotelul El Tovar este al doilea dupa Bright Angel ca apropiere de Marele Canion. Cel mai apropiat este hotelul Bright Angel Lodge, cam o jumatate de kilometru distanta de El Tovar. Pe buna dreptate va intrebati "atunci Bridge Angel Lodge ar trebui sa fie cea mai buna locatie, nu asa?" Ei bine, nu este asa. Bright Angel Lodge nu este de acelasi calibu ca El Tovar. El Tovar este locul in care sosesc turistii cei mai bogati. Iar cum arta este un lux, este nevoie de astfel de persoane pentru a cumpara cele mai scumpe lucrari ale mele. In plus, practic fiecare turist cazat la Bright Angel Lodge viziteaza si El Tovar, deoarece acesta se afla pe poteca ce ii duce spre puncte de belvedere, deoarece hotelul arata minunat si deoarece aici se afla, din punctul meu de vedere doua dintre cele mai frumoase magazine de suveniruri: Hopi House si Verkamps. Vizitarea acestora este obligatorie pentru orice turist la Marele Canion. De fapt, cand parasesti Parcul, ti se solicita o factura prin care sa dovedesi ca ai cumparat de la unul din aceste doua magazine si, daca nu poti dovedi, esti taxat inca o data cu 25 dolari, adica mai mult decat un tricou sau alt suvenir accesibil ca pret.

In al treilea rand, sunt turistii sositi cu masinile proprii. Acestia sunt cei mai numerosi dar nu si cei mai profitabili pentru noi. Acestia vin cu masina proprie, pacheaza masina undeva in parc si se plimba prin parc si prin cladirile istorice din zona, fara vre-un scop anume.

Viziatorul "mediu" din Grand Canyon petrece aproximativ 20 minute privind la canion si restul, pana la 3, ore cutreiera prin magazinele insirate pe marginea canionului. Cele mai importante sunt, asa cum am mentionat mai sus, Verkamps, Hopi House si El Tovar, care, desi vand produse scumpe, sunt foarte populare printre vizitatori.

alain_briot_12_03.jpg

Tsegi Spring Storm
Olympus OM4, Zuiko 18mm, Kodak Royal Gold 25

Impreuna cu Natalie, ne-am straduit sa reducem timpul mediu pe care vizitatorii il petrec privind la Marele Canion. Dupa cinci ani de eforturi si bazat pe analiza raspunsurilor a peste 7 milioane de vizitatori am reusit sa reducem timpul mediu la 15 minute si incercam sa-l reducem la 10 minute.

O a patra categorie de posibili clienti este reprezentata de turistii cazati la hotelul El Tovar. In primul rand, ei sunt o audienta "captiva" sa spunem asa, pentru intreaga perioada de timp cat stau aici. Terasa nordica a hotelului este cea mai directa cale care duce spre Marele Canion asa incat practic toti turistii cazati trec de cateva ori pe zi prin expozitia noastra. Majoritatea dintre ei, in trecere, se uita si la lucrarile noastre, asa incat este doar o chestiune de timp pana cand vor cumpara ceva. Unii cumpara deja de la prima vizita, altii cumpara cand pleaca din hotel. Majoritatea insa cumpara cateva fotografii dupa cateva zile, dupa ce au inspectat cu grija toate lucrarile expuse. Un numar surprinzator de mare de vizitatori cumpara de mai multe ori, la venire, in cursul sederii si la plecare. Pana cand pleaca, multi dintre acestia ne devin prieteni si unii chiar ne recomanda membrilor lor de familie. O data am vandut, cu ocazia unei reuniuni de familie cu peste 50 membrii, aproape 100 fotografii!

Ce cred ca este cel mai important de aratat despre El Tovar este ca acest hotel este cel mai scump din regiune. Ca atare, vizitatorii sai sunt printre cei mai instariti care viziteaza zona. Si deoarece arta este scumpa, acestia sunt printre cei mai susceptibili de a ne deveni clienti. In al doilea rand, lor le place sa se cazeze la El Tovar, altfel s-ar caza in alta parte. Asta inseamna ca le plac multe dintre facilitatile intalnite la acest hotel, inclusiv expozitia noastra. Iar faptul ca noi expunem aici, la cel mai scump hotel, in loc sa ne prezentam lucrarile la un hotel mai accesibil, spune ceva si despre noi. Evident ca managerii acestui hotelul de lux au ales doar artisti care indeplinesc standarde ridicate. Si asta justifica pretul ridicat al lucrarilor noastre si reprezinta un fel de garantie. Cu alte cuvinte, noi suntem cei ce trebuie avuti in vedere cand vine vorba de cumparat fotografii. De altfel, noi suntem singurii din acest Parc Natural care vindem fotografie de arta. Vizitatorii pot cauta si in alta parte, dar se vor intoarce la noi daca vor voi sa cumpere fotografii de arta.

12. Abordarea
Cea mai buna locatie si cel mai bun trafic sunt doua elemente esentiale in afacerea noastra si ele singure garanteaza un oarecare succes. Cu toate acestea, "un oarecare succes" nu este suficient pentru noi! Este adevarat, suntem ambitiosi, iar daca aceasta este o crima, anuntati autoritatile! Eu caut cel mai mare succes posibil in aceasta locatie. Nu aveam prea mare experienta in expozitiile de fotografi inainte de a veni la El Tovar; avusesem o expozitie la Michigan si alte cateva la Chinle. Vandusem fotografii prin galeristi si cateva direct catre clienti. Plasasem cateva fotografii in magazinele de arta unde ma bucurasem de un oarecare succes.

El Tovar imi oferea ocazia sa merg mult mai departe. Intrebarea era cum sa ajung acolo. Am inceput in cel mai evident mod: am analizat modul in care alti artisti au ajuns acolo, inaintea mea si ce au obtinut. Am continuat sa studiez si dupa ce m-am instalat la El Tovar. Am impartit terasa in doua, de-a lungul caii de trecere; prima jumatate am notat-o A si cealalta cu B. Zona A e mai mare si a fost oferita pentru expunerea artistilor mai cunoscuti sau care se aflau in relatii mai bune cu managerii hotelului. Cand eu am inceput sa expun la El Tovar, erau totdeauna expuse lucrarile a doi artisti, unul pe latura A si unul pe latura B.

13. Dezvoltarea afacerii la Grand Canyon

Subiectul nu este totul. Conteaza sentimentele si ideile pe care le puneti in tabloul dvs. Rene Huyghe

Am fost prezenti la El Tovar timp de cinci ani, intre 1997 si 2002. Cand am inceput sa vindem lucrarile noastre acolo, eram putin cunoscuti, dar, dupa trei ani devenisem celebrii si statutul nostru era invidiat de toti ceilalti. Toti se intrebau cum reusisem sa ajungem atat de sus. Unii dintre predecesorii nostrii expusesera aici 10 - 15 ani si pentru ei era de neinteles cum resusisem noi in doar atat de putin timp.

Cum reusisem era simplu! Asa cum am mentionat anterior, sala in care expuneam era impartita in doua parti, pe care le-a notat A si B. Cele doua parti erau inchiriate la cate doi artisti de Fred Harvey, ulterior Xanterra, compania care detine si administreaza hotelurile de la Marele Canion. Deoarece erau opt artisti, acestia expuneau cate doi timp de o saptamana fiecare. Desigur, fiecare artist dorea sa fie expus o perioada cat mai lunga de timp. Cand am inceput sa expunem, programarea se facea pe preferintele managerilor. Daca lor le placea de tine, primeai dreptul de a expune mai multe zile, zile mai bune si primeai partea A, care era de aproape doua ori mai mare decat partea B, adica puteai expune aproape de doua ori mai multe lucrari.
In final, cand trageai linie, puteai sa calculezi venitul zilnic din vanzari. Calculul era simplu, mai dificil era sa obtii o expunere mai lunga, pentru a realiza vanzari mai multe. Daca erai bun prieten cu managerii, putei obtine cate zile de expunere doreai. Ceilalti, obtineau ce mai ramanea.
In 1999 aceasta situatie s-a schimbat radical. Directorul de vanzari a fost schimbat iar acesta a analizat temeinic situatia si a observat ca unii artisti, care erau expusi peste 100 zile pe an, realizau vanzari zilnice aproape la jumatate decat altii care erau expusi mult mai putin. Noul director, hotarat sa cresca veniturile firmei, a semnat contracte cu toti artistii si a decis sa acorde mai multe zile de expunere celor care aveau vanzari zilnice mai mari. Dupa un an de la instituirea noilor reguli, firma noastra, Beaux Arts Photography era in topul vanzarilor zilnice. Atunci am solicitat sa expun o saptamana pe luna, pe latura A, preferabil in asociere cu un pictor, pentru a scadea competitia. Am obtinut tot ce solicitasem. Directorul de vanzari mi-a spus: "Rock and roll!"

alain_briot_12_04.jpg

Yavapai Dusk
Grand Canyon National Park

14 - Cantitatea
Devotamentul pentru ceea ce unii oameni numesc "afacerea lor" se bazeaza pe abandonarea multor altor activitati. Robert Louis Stevenson

In doar cativa ani am devenit "the top dogs" la El Tovar. Cativa ani la rand, veniturile noastre se dublau de la un an la altul. Atunci credeam ca nu vom intalni nici un fel de limite. Din pacate, avea limite, si acestea erau reprezentate de cat de multe fotografii puteam produce, eu si Natalie. Problema devenise acum nu cate fotografii puteam vinde, ci cate puteam realiza pentru a satisface cererea. Cei mai multi se ingrijoreaza despre cat vor putea vinde. Noi ne ingrijoram de cat vom putea produce! Indiferent de cat de mult munceam, tot nu puteam face fata solicitarilor. Nu era vorba doar de realizarea fotografiilor, dar si de inramare, ambalare si expediere, care consumau timp. Practic toti cumparatorii nostrii erau din alte state si nu puteau sa-si transporte singuri lucrarile. Incercam, pe cat posibil sa inmanam lucrarile direct cumparatorilor dar, dupa fiecare expozitie ramaneau peste 50 lucrari de mari dimensiuni care trebuiau expediate. De asemenea, multe lucrari nici nu erau realizate in momentul vanzarii, ele trebuiau marite, inramate si impachetate ulterior. Toate aceste activitati trebuiau efectuate in saptamana urmatoare, deoarece ne lua alte doua saptamani sa pregatim urmatoarea expozitie ce urma sa aiba loc in luna urmatoare la El Tovar. Acest model care cuprindea doar o saptamana de expunere, acoperea o luna completa de munca. Nu aveam timp pentru nimic altceva. Daca cineva facea o comanda pentru o lucrare, aceasta era plasata in coada listei si dura circa 3 saptamani pana cand urma sa fie livrata.
Pentru a onora aceste comenzi, aveam trei imprimante care lucrau simultan, fiecare conectata la cate un computer. In timp ce unele fotografii se imprimau, eu taiam, montam, inramam si expediam altele. De asemenea, expediam comenzile pentru materialele necesare pentru urmatoarele lucrari si ridicam coletele de la UPS, DHL si alti curieri care aveau puncte la Chinle. Uneori nu reuseau sa ne gaseasca pe harta si lasau coletele in cine stie ce locatie si uneori primeam telefoane despre niste pachete ciudate "aterizate" in sufrageria unor vecini. Daca as fi stiut precis ziua livrarii, as fi incercat sa ajung eu la punctul de descarcare, dar livrarile nu respectau calendarul, fie din cauza unei furtuni de nisip, a unei pene de cauciuc sau a unui sofer care se ratacise, iar livrarile se amanau, in cel mai fericit caz o zi, deseori mai multe zile, uneori chiar o saptamana!
Asa incat era nevoie de mari eforturi ca totul sa mearga cursiv. Reuseam sa mergem mai departe, in ciuda unor obstacole aparent insurmontabile. Despre costuri, ceva mai tarziu.

Dupa vreo doi ani, problema livrarilor devenise atat de sacaitoare, incat am inceput sa comand in cantitati estimate a-mi ajunge pentru un intreg an. Intotdeauna greseam in minus, deoarece, cum spuneam, vanzarile noastre practic se dublau in fiecare an. Insa nu puteam face comenzi mai mari deaorece nu aveam unde sa le stochez. De exemplu, comandam cate 300 rame de la 11 x 14 la 40 x 50 inch, cantiate care-mi ajungea doar pentru circa o luna. Cutiile cu ramele umpleau doar ele un camion! Dupa dezambalare, pastram cutiile si polisitirenul de protectie, pe care le refoloseam pentru coletele in care expediam lucrarile la clienti. Pur si simplu nu mai aveam spatiu! Problema era acum spatiul, nu veniturile!

Sosirea comenzilor acasa, pentru ca aveam inca alte o suta de lucruri de facut, era totusi un mic lux. Deseori primeam comenzile si in alte locuri, de exemplu langa postul telefonic de la El Tovar (care atunci nu avea acoperire pentru telefonia mobila). Doar asa puteam sa respect termenele la comenzile mele, deoarece unii dintre furnizorii mei aveau nevoie de pana la doua saptamani pentru procesarea comenzilor.

Pentru comentarii, va rugam sa accesati aceasta pagina - >

Bookmark and Share


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Noutati de la
Olympus »

   de Dorian
   ieri, la ora 09:16
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Nikon
   acum 2 zile, la ora 14:14
Rumoare la Nikon »
   de Dorian
   acum 7 zile, la ora 08:36
Sony pregateste
ceva »

   de Ancuta
   acum 9 zile, la ora 13:48
Bancuri cu si
despre fotografi »

   de Ancuta
   acum 10 zile, la ora 20:54

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127133 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate